“În fundul văii Ialomiţei, nu departe de primele ei începuturi, sfredelită într-un perete stâncos, înalt de peste 100 m, şi în mijlocul unui defileu sălbatic, umed şi întunecos, străbătut ca o vijelie de valea zgomotoasă, se află cunoscuta şi mult-cercetata PeşteraIalomiţei, una dintre cele mai importante excavaţiuni din Carpaţii Meridionali”. Aşa localiza în anul 1924 peştera Mihai Haret, în cartea sa “PeşteraIalomiţeişi Casa Peştera”.

“Situată chiar în centrul geometric al Bucegilor”, mai spune el, “la o mare răspântie de drumuri şi la o altitudine care se ridică treptat de la 1.600 la 2.000 m, regiunea peşterii - prin bogăţia orizonturilor geologice, splendide monumente ale naturii.

Peștera Ialomiței, cunoscută și sub numele de Peștera Ialomicioarei,Peștera SchituluiPeștera Schitului Ialomița sau Peștera Regilor este cea mai vizitată din Munții Bucegi și chiar din țară și reprezintă unul din principalele puncte de mare interes pentru turismul dâmbovițean.

Toate potecile, venind de la Vârful Omu, Babele, Vârfu cu Dor, Bran, te conduc către acest punct....

“În fundul văii Ialomiţei, nu departe de primele ei începuturi, sfredelită într-un perete stâncos, înalt de peste 100 m, şi în mijlocul unui defileu sălbatic, umed şi întunecos, străbătut ca o vijelie de valea zgomotoasă, se află cunoscuta şi mult-cercetata PeşteraIalomiţei, una dintre cele mai importante excavaţiuni din Carpaţii Meridionali”. Aşa localiza în anul 1924 peştera Mihai Haret, în cartea sa “PeşteraIalomiţeişi Casa Peştera”.

“Situată chiar în centrul geometric al Bucegilor”, mai spune el, “la o mare răspântie de drumuri şi la o altitudine care se ridică treptat de la 1.600 la 2.000 m, regiunea peşterii - prin bogăţia orizonturilor geologice, splendide monumente ale naturii.

Peștera Ialomiței, cunoscută și sub numele de Peștera Ialomicioarei,Peștera SchituluiPeștera Schitului Ialomița sau Peștera Regilor este cea mai vizitată din Munții Bucegi și chiar din țară și reprezintă unul din principalele puncte de mare interes pentru turismul dâmbovițean.

Toate potecile, venind de la Vârful Omu, Babele, Vârfu cu Dor, Bran, te conduc către acest punct turistic. Linia de telecabină Buşteni-Babele-Peştera, facilitează accesul spre aceste locuri pitoreşti.

Prima descriere este făcută de Klemlauf în 1793, dar PeşteraIalomiţei era cunoscută cu mult timp înainte, căci domnul Țării Românești, Mihnea Vodă cel Rău s-a ascuns aici în 1510, în fuga sa spre Ardeal. Schitul construit în sec. XVII de călugării mănăstirii Sinaia (distrus ulterior de un incendiu) l-a impresionat puternic pe călătorul englez John Padget, prin sălbăticia şi pitorescul locului. Acesta relatează că după spusele bătrânilor călugări, peşteramerge preţ de multe zile prin munte, deşi pe atunci nu se cunoştea decât Grota lui Mihnea Vodă.

În 1896 L Popovici - Haţegşi L. Sângeorzan lărgesc pasajul, descoperind cea mai mare parte a peşterii, până La Altar. În 1911, biospeologul C. N. Ionescu explorează încă 120 m, în amonte de La Altar.

Cercetări speologice sistematice sunt întreprinse în 1953, de către M. Şerbanşi L Viehmann, ajutaţi de alpinistul Emilian Cristea. Ei au cartat aproximativ 800 m de galerii, considerându-se explorarea terminată în linii mari. Mii de turişti, alpiniştişi speologi s-au perindat apoi în peşteră, fără să se mai poată spera la noi descoperiri.

În anul 1979, speologii amatori ai Clubului speologic „Hades” - Ploieşti, forţând o strâmtoare aflată doar la câţiva metri de traseul turistic, au descoperit o nouă sală, lungă de aproape 60 m şi înaltă de 15 m, slab concreţionată, dar importantă pentru înţelegerea genezei peşterii. Lungimea totală actuală este de 1228 m.

Peştera Ialomiţei este săpată în calcarele jurasice din culmea sud-estică a muntelui Bătrîna (Masivul Bucegi), la 1.560 m altitudine absolută (18 m deasupra talvegului).
Este o peșteră mare care însumează 1228 m lungime, dispusă pe două etaje, cu o desfășurare mixtă, prezentând atât galerii formată din galerii fosile și active dar și săli. Din lungimea totală a peșterii doar 480 m sunt accesibili turiștilor, până în punctul La Altar. Diferența de nivel între intrare și punctul La Altar este de 60 m.

Culoarele destinate vizitatorilor sunt electrificate. Pot fi admirate sălile: Mihnea Vodă, Decebal, Sf. Maria, La Raspântie, La Altar, Grota ascunsă şi Grota Urşilor, unde au fost găsite schelete ale ursului de peşteră.

Până în punctul Pasajul, adică circa 120 m de la intrarea în peşteră, galeria păstrează dimensiunile portalului, fiind cunoscută sub denumirea de Grota lui Mihnea Vodă.
La intrarea în Pasajeste amplasată o poartă metalică dincolo de care pătrundem într-un culoar larg de 1—2 m şi înalt de 1,5— 2 m, care ne conduce într-o primă sală, Bolta lui Decebal, puternic ascendentă spre vest. De aici urcăm pe scări o galerie lungă, de 60 m, până La Răspântie,de unde putem coborî spre dreapta într-o mică sală, în care întâlnim cursul pârâului subteran. Continuând înaintarea pe direcţia principală ajungem în Sala Urşilor- numită astfel datorită numeroaselor schelete de Ursus spelaeusdescoperite aici. Din această sală coborâm spre vest, pe lângă o mică îngrămădire de blocuri şi reîntâlnim cursul pârâului subteran care vine pe o galerie strâmtă şi înaltă. Urmăm cursul subteran pe o distanţă de numai 20 m, apoi continuăm înaintarea pe o galerie seacă până La Altar. În acest loc, concreţiunile abundente par să obtureze galeria. Printr-o deschidere de dimensiuni reduse intrăm într-o galerie largă de 12—15 m, iniţial ascendentă, apoi orizontală, care se termină după 45 m într-o fundătură. Descoperirea mai recentă a acestui sector terminal, precum şidificultăţile de pătrundere au contribuit la o mai bună păstrare a concreţiunilor existente. O galerie incomodă care se deschide în peretele nordic conduce în etajul inferior, situat cu 9 m mai jos şi scăldat de apa pârâului subteran pe o lungime de 80 m. PeşteraIalomiţei a fost săpată de pârâul Horoaba, afluent pe dreapta al râului Ialomiţa. Fauna care trăieşte aici nu prezintă un interes deosebit. S-au găsit reprezentanţi din aproape toate grupele de faună ce trăiesc în peşterile noastre, dar nu specii troglobionte. Mai importantă ni se pare de semnalat prezenţa unei specii troglofile de coleoptere, Duvalius (Duvaliotes) procerus, răspândită la exterior pe munţii din jurul Braşovului.

Temperatura aerului din galerii variază de la 5 — 6°C, iar umiditatea de la 85 — 100%.