Casa Memoriala Alexandru Sahia
Str. Alexandru Sahia, nr. 339, com. Mânăstirea, jud. Călărași
Descriere
Muzeul este organizat în casa părintească a scriitorului Alexandru Sahia (1908 - 1937), imobil locuit până în 1963, când a fost vândut de fratele scriitorului către Muzeul Civilizaţei Gumelniţa Olteniţa, în scopul înfiinţării casei memoriale.
Decizia de înfiinţare a muzeului comunal a fost luată în 1965.
Casa a fost redeschisă pentru public în 2002, după ce a fost închisă pentru a se efectua lucrări de renovare care au durat mai mulţi ani.
În cele patru încăperi sunt reconstituite momente reprezentative pentru viaţa intelectualităţii din mediul rural din primele decenii ale secolului al XX-lea: mobilier, ştergare, ceramică populară, bucătăria din epoca respectivă precum şi cămara cu unelte gospodăreşti, valoarea etnografică fiind deosebită.
Sunt expuse, de asemenea, ziare şi reviste la care scriitorul a colaborat, documente şi fotografii ilustrând viaţa acestuia.
După ce a absolvit clasele primare urmate în localitatea natală, Alexandru Stănescu a fost înscris în 1920 la Liceul Militar "Dimitrie Sturdza“ din Craiova.
În 1926, elevul Alexandru Sahia a debutat....

În 1926, elevul Alexandru Sahia a debutat literar cu schiţa "Sculptorul Boamba“ publicată în revista "Şoimii“, editată de Liceul Militar "Mihai Viteazul“ din Târgu-Mureş, unde ere înscris sub numele de Alexandru G. Stănescu. La Şoimii, Sahia a semnat cu pseudonimul Al. Mânăstireanu, după numele satului său Mânăstirea din judeţul Ilfov. Inadaptat vieţii cazone, în 1927 a părăsit Liceul Militar, iar în anul 1928 şi-a dat bacalaureatul. S-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
Nu s-a putut adapta nici la viaţa universitară, astfel că în anul 1929 a intrat în viaţa monahală, devenind călugăr la Mănăstirea Cernica. La mai puţin de un an de la intrarea la mănăstire s-a retras.
Începând din 1931 şi până în 1937 - anul decesului - Sahia a fost gazetar publicând în cunoscute ziare şi reviste ale vremii: Rampa, Facla, Dimineaţa, Azi, Cuvântul liber, Adevărul şi Era nouă.
În 1932 a înfiinţat chiar şi două publicaţii efemere, Bluze albastre şi Veac nou. Scrie reportaje şi, după o vizită în U.R.S.S în 1935, laudă realizările sovietice, fapt apreciat de sovietici, care au nevoie să prezinte o imagine pozitivă a Uniunii Sovietice în lumea occidentală. De la el ne rămâne opera "URSS azi“, una din puţinele cărţi scrise de scriitori români despre URSS. Cu un an înainte de deces, Sahia s-a înscris în Partidul Comunist Român (PCR). A murit la numai 29 de ani ca urmare a unei tuberculoze netratate. În 1946, după preluarea puterii politice în România, PCR l-a transformat în erou al clasei muncitoare. Faptul că a murit de tuberculoză le-a permis biografilor oficiali să scrie că se trage din ţărani săraci. De fapt era fiul unui ţăran înstărit, ajuns chiar primar liberal în comuna sa.
♦ Parteneriatul Booktes.com și Muzee de la sat, destinat consolidării antreprenoriatului cultural, face posibilă navigarea virtuală pe harta interactivă a muzeelor de la sat intrând direct pe www.muzeedelasat.ro, platformă online gratuită, disponibilă în limbile română și engleză sau folosind fereastra integrată pe această pagină.
♦ Muzee de la sat este prima și singura platformă online dedicată muzeelor din zona rurală. Echipa a explorat până în prezent 18 județe, realizând în mai puțin de un an tururi virtuale pentru 53 de muzee, peste 10.000 de fotografii și 50 de videoclipuri de prezentare.
Locație și Direcții
Important
Program: pentru vizitare vă rugăm contactați Muzeul Civilizației Gumenița
Telefon: 0242511174
Acces: DJ 303 Mănăstirea-Valea Argovei, în apropierea primăriei