Casa Rurala Ion Avram Dunareanu
Comuna Suhurlui, județul Galați
Descriere
În comuna Suhurlui (fostă Ferdinand), aflată la o distanţă de aproximativ 45 km de Galaţi, se găseşte Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.
Denumirea locaţiei este în legătură directă cu cel care a fost părintele spiritual dar şi material al acestui loc, judecătorul şi omul de cultură, cu preocupări şi realizări notabile în domeniul literar şi artistic, Ion Avram Dunăreanu, care, în nenumăratele deplasări prin ţară împreună cu familia, a strâns tot ce a considerat că poartă o amprentă reprezentativă pentru cultura tradiţională românească, atât din punct de vedere istoric cât şi artistic.
În 1997, cu ceea ce adunase deschide la casa părintească de la Suhurlui, un muzeu cu caracter etnografic intitulat „Casa Rurală Suhurlui – Amenajare etnoculturală”. Zece ani mai târziu, în 2007, din dorinţa ca aceste bunuri să facă parte din patrimoniul cultural naţional şi astfel să fie valorificate la o altă scară, Ion Avram Dunăreanu şi soţia sa Elisabeta, donează....
În comuna Suhurlui (fostă Ferdinand), aflată la o distanţă de aproximativ 45 km de Galaţi, se găseşte Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.
Denumirea locaţiei este în legătură directă cu cel care a fost părintele spiritual dar şi material al acestui loc, judecătorul şi omul de cultură, cu preocupări şi realizări notabile în domeniul literar şi artistic, Ion Avram Dunăreanu, care, în nenumăratele deplasări prin ţară împreună cu familia, a strâns tot ce a considerat că poartă o amprentă reprezentativă pentru cultura tradiţională românească, atât din punct de vedere istoric cât şi artistic.
În 1997, cu ceea ce adunase deschide la casa părintească de la Suhurlui, un muzeu cu caracter etnografic intitulat „Casa Rurală Suhurlui – Amenajare etnoculturală”. Zece ani mai târziu, în 2007, din dorinţa ca aceste bunuri să facă parte din patrimoniul cultural naţional şi astfel să fie valorificate la o altă scară, Ion Avram Dunăreanu şi soţia sa Elisabeta, donează casa împreună cu toate obiectele, Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, urmând ca la 10 octombrie 2009 să fie inaugurată Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu” Suhurlui.
Cei care trec astăzi pragul muzeului pătrund într-o atmosferă caldă şi primitoare, desprinsă parcă din picturile realizate de Ion Avram Dunăreanu. Dacă organizarea gospodăriei ţărăneşti de altă dată se înscria cumva în linia generală a ordinii săteşti, locuinţa reprezenta în schimb, expresia dorinţelor şi trăirilor ţăranului român, de la construcţia casei până la amenajarea interioară.
Casa Rurală de la Suhurlui se înscrie în tiparul obişnuit al zonei, cu o compartimentare bine definită, cu două camere mari în faţă şi alte două mai mici în spate. Proiectarea locuinţei a urmărit o dublă funcţionalitate: practică şi decorativă. Practică, pentru a deservi cât mai bine nevoile casnice şi gospodăreşti ale familie şi decorativă, pentru a putea releva fantezia şi creativitatea femeilor din casă.
Astfel, camera bună, cea mare şi frumoasă, precum şi camera de zi cu zi, sunt două dintre încăperi, amenajate în stilul tradiţional moldovenesc, unde alături de piese de mobilier (pat, masă, şifonier, ladă de zestre) se regăsesc şi o serie de ţesături cu rol decorativ (levicere, prosoape, „prostiri” de pat şi de culme) precum şi obiecte de cult cum sunt icoanele, aşezate în partea de răsărit.
Încăperile mici, chilerele din spate, au fost spaţii deosebit de importante în cadrul casei. Chilerul cu vatră, era un loc special în care familia se strângea seara în jurul mesei rotunde şi joase, pe scaune mici de lemn, povestindu-şi întâmplările de peste zi, depănând amintiri, precum femeile depănau firul de lână sau cânepă, cu care mai apoi ţeseau şi coseau.
Chilerul cu război de ţesut, eraun alt spaţiucu rol esenţial pentru gospodine. Aici erau realizate de la piese folosite pentru decorare, până la costume populare executate cu o fină măiestrie, oglindind astfel caracteristicile materiale şi estetice ale acestui popor, trainic cimentate de-a lungul vremurilor.
Alături de amenajarea interioară, în cadrul expunerii de bază se regăseşte şi un atelier de fierărie şi tâmplărie, unde vizitatorul poate vedea unelte specifice acestor meşteşuguri ca: foale, cleşti, nicovale, robanc, fierăstrău, marea lor majoritate provenind chiar din comuna Suhurlui.
Începând cu anul 2011, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, în parteneriat cu Asociaţia Culturală pentru Tradiţie, Istorie şi Justiţie Socială „Casa Rurală Ion Avram Dunăreanu”, organizează aici două festivaluri, dedicate sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, în care copiii din comună precum şi cei din comunele învecinate, împreună cu cadrele didactice, încearcă să readucă în faţa publicului datinile şi obiceiurile specifice acestor sărbători creştine, în forme cât mai nealterate de timp.
Muzeograf Ionela-Daniela ANTOHE (Articol publicat în Revista Historia, nr. 179, decembrie 2016)
♦ Parteneriatul Booktes.com și Muzee de la sat, destinat consolidării antreprenoriatului cultural, face posibilă navigarea virtuală pe harta interactivă a muzeelor de la sat intrând direct pe www.muzeedelasat.ro, platformă online gratuită, disponibilă în limbile română și engleză sau folosind fereastra integrată pe această pagină.
♦ Muzee de la sat este prima și singura platformă online dedicată muzeelor din zona rurală. Echipa a explorat până în prezent 18 județe, realizând în mai puțin de un an tururi virtuale pentru 53 de muzee, peste 10.000 de fotografii și 50 de videoclipuri de prezentare.
Locație și Direcții
Important
PROGRAM DE VIZITARE:
APRILIE - OCTOMBRIE : Miercuri - Duminică: 10:00 - 18:00 (ultima intrare 17:30)
Luni, Marţi: închis, cu excepţia zilelor în care au loc manifestări culturale.
NOIEMBRIE - MARTIE: Miercuri - Duminică: 9:00 - 17:00 (ultima intrare 16:30)
Luni - Marţi: închis, cu excepţia zilelor în care au loc manifestări culturale.